Cocard

Povești

Fiecare zâmbet are povestea lui.

Experiențe reale, împărtășite de pacienții noștri și publicate cu acordul lor.

Baie cu arc decorativ și eucalipt

Am ajuns la cabinet cu o problemă la dinții de jos, lucrări vechi… Recunosc că aveam o mare strângere de inimă. Îmi era teamă de anestezie și de momentul neplăcut al luării amprentei pentru lucrare.

Doamna doctor Claudia Cocard a fost medicul coordonator care s-a ocupat de mine. Mi-a realizat o lucrare fixă de 11 dinți. Experiența la stomatolog a fost complet diferită de tot ce știam. Doamna doctor este o persoană care explică în detaliu toate etapele medicale. A transformat anestezia și amprentarea în proceduri simple și ușor de suportat. Știam exact ce urmează și de ce este necesar acel pas.

Rezultatul obținut este o lucrare fixă impecabilă. Dinții arată minunat și se simt ca ai mei. Un medic de nota 10!

Clinica de Sănătate Orală Cocard m-a ajutat cu adevărat să-mi depășesc frica de dentist. Personalul a fost incredibil de amabil și răbdător, iar Dr. Claudia Cocard m-a făcut să mă simt în siguranță și în control tot timpul. Pentru prima dată, am plecat de la o programare la dentist entuziasmată de următoarea. Sunt atât de recunoscătoare, o recomand cu căldură pentru răbdarea și profesionalismul lor!

Nicoleta P.

Cea mai bună alegere pe care am făcut-o pentru sănătatea mea dentară! Profesionalism, răbdare și atenție la fiecare detaliu, exact ce îți dorești de la un stomatolog. De fiecare dată mă simt în siguranță și plec cu zâmbetul pe buze. Recomand cu toată încrederea, pentru că aici chiar ești tratat cu grijă și respect. Ești fără îndoială cea mai bună.

Tabita G.

O experiență plăcută, mulțumesc doamnei dr. Claudia Cocard pentru ajutorul acordat. Recomand și altor pacienți.

Danu M.

Povestea ta

Fiecare poveste începe cu o programare.

Indiferent de unde pornești (frică, o problemă veche sau doar un control amânat), primul pas e o discuție.

Programează consultație